Eu n-o sa te las…

Probabil cea mai frumoasa propozitie care am auzit-o de la revolutie incoace. E chestia aia numita incredere… E chestia aia numita frica de a pierde pe cineva… E chestia aia numita paranoia care intervine pe neasteptate… Patru cuvinte, spuse cu lacrimi in ochi e probabil tot ce ai nevoie atunci cand esti “jos”… Atunci cand ai ganduri de duca, ganduri de fuga, de plecat de acasa, de suicid. Ii spui chestiile astea si iti raspunde in cel mai grijuliu mod posibil. Se stramba la tine, iti da una, iti zice sa-ti revii, dupa care iti saruta obrazul rece din cauza frigului de afara. Asta inseamna iubire, incredere… Asa iti arata ca iti poarta de griji, ca vrea sa fii in regula, sa ii vorbesti.
Nu pune prea multe intrebari, nu face pe interesata… Dar totusi te asculta, te sustine si iti zice c-o sa fie bine. Nu ai nevoie de nimic mai mult… Poate un lapte si niste biscuiti mancati intr-o statie de autobuz pe care ii mancati ca si cum v-ati fi intors la civilizatie dupa ceva timp.

O iubesc. Te iubesc !