Cred ca…

… incep sa ma stric. Incep sa ma simt un stricat, un misogin, un tip care-njura mult, care scuipa atunci cand nu trebuie. Unul din milioanele de astfel de oameni care ajung la un momentdat sa nu se mai suporte… Bineinteles, poate zic asta doar din cauza ca lucrurile s-au intors la 180 de grade, din nou. Totul merge prost, totul imi scapa printre degete, nu ma pot atasa de nimic, iar atunci cand incerc s-o fac, ma lovesc de-o mare rupere de cur si-un pumn in muie. Ma gandeam mai demult ca toata lumea din jurul meu e fericita, ca toata lumea zambeste atunci cand eu ma simt prost, ca nimeni n-are nicio problema si ca toti sar intr-un picior de bucurie atunci cand altii abia isi fac inima sa tresara in vreun fel. Tot imi vine sa-mi adresez intrebarea: “De ce mi se intampla toate mie ?” dar nu o voi face, deoarece, ajungand sa cunosc persoanele din jurul meu mai bine ca niciodata, imi dau seama ca nu sunt singurul oropsit, fara cineva care sa-i fie alaturi, fara a avea cui darui acea caldura, dragoste, acel sprijin… Vreau sa fac asta, vreau sa daruiesc, vreau sa ma afund in bucuria de a avea pe cineva alaturi. Vreau sa primesc intelegere.

O persoana care sa ma-nteleaga fara a rosti vreun cuvant. O persoana careia sa-i fie de-ajuns o privire in sufletul meu ca sa-mi poata spune ce as putea face. O persoana care sa ma stranga in brate atunci cand mi-e frig. O persoana care sa-mi calauzeasca drumul peste rauri de rau gust, printre oameni falsi si printre muntii de ura de care ma simt inconjurat. O persoana care sa-mi spuna o vorba buna atunci cand ma simt aruncat la gunoi…

Advertisement

~ by bassterd on February 4, 2010.